După un an şi jumătate cât a stat în închisoare, Gică Popescu a realizat cât de valoros e timpul petrecut alături de familie, aşa că încearcă mereu să fie alături de copiii şi soţia lui. ”Baciul” i-a scos la restaurant, i-a lăsat ”la scară” iar apoi a venit repede să le ţină de urât! Fostul fotbalist a avut câteva ”derapaje” de-a lungul timpului dar s-a îndrăgostit din nou de soţia lui şi....aşa a rămas!
Gică Popescu a fost eliberat anul trecut, în luna noiembrie, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul Transferurilor.
Instanţa arăta în motivarea decizie de eliberare că fostul căpitan al Barcelonei a scris patru lucrări în penitenciar, a avut un comportament bun şi a efectuat activităţi pentru care a fost recompensat. Cel mai tare a suferit Gică Popescu în închisoare pentru că a stat departe de familie, şi a beneficiat de toate permisiile la care îi dădea dreptul legea pentru a-i vedea pe cei dragi, aşa cum CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, arăta AICI.
Soţia lui Gică, Luminiţa, are aproape două decenii de când îi stă alături şi i-a dăruit şi doi copii minunaţi, pe Maria şi Nicholas. Toţi patru au ieşit în oraş la sfârşitul săptămânii trecute, şi au fost filmaţi de CANCAN.ro. Gică Popescu i-a lăsat pe soţia şi pe cei doi copii ai săi în faţa unui restaurant din zona Dorobanţi, iar apoi s-a dus să caute un loc de parcare pentru SUV-ul impunător al familiei. Nu a durat mult şi a venit şi el la restaurant, destul de grăbit, ca să nu-i facă să aştepte prea mult! Valetul l-a recunoscut imediat pe fostul internaţional român şi i-a deschis uşa de la intrarea în local.
(Gabriel Niculescu)